Editoriale O.ş. AZI

Luminiţele care aduc beznă

08 februarie 2017  18:00| Editoriale O.ş. | Octavian Ştireanu
Luminiţele care aduc beznă

O atitudine jenantă a lui Klaus Iohannis este voluptatea cu care internaţionalizează problema corupţiei, pe care o prezintă de câte ori are ocazia ca pe o emblemă naţională.

Într-un interviu acordat astăzi unei importante agenţii străine de presă continuă să laude deşănţat protestatarii din Piaţa Victoriei, ignorându-i cu laşitate pe cei de la Cotroceni. El afirmă cu nonşalanţă că „manifestaţiile de stradă în masă au reuşit, pentru moment, să blocheze o ordonanţă de urgenţă care ar fi slăbit eforturile în lupta împotriva corupţiei“. O minciună de îngheaţă apele, pe care o spune cu seninătate chiar în timp ce Curtea Constituţională îi respingea sesizarea pe tema Ordonanţei 13, iar preşedinta Uniunii Juriştilor demonstra că este obligatoriu un prag valoric de la care abuzul în funcţie să devină infracţiune.

Despre lucrurile grave din justiţia română – sintetizate în „Memorandumul pentru Justiţie“, de pildă – nu scoate o vorbă. Nu l-am auzit să aibă vreo reacţie nici despre demiterea din justiţie a unui personaj sinistru, numit Camelia Bogdan. Veţi spune că, iată, justiţia şi-a făcut singură ordine în ogradă. Da, dar numai după ce respectiva judecătoare a distrus vieţi, familii, destine, cu o inconştienţă care a ajuns să-i sperie şi pe cei din CSM.

Klaus Iohannis îşi asumă deschis divizarea societăţii şi dezbinarea românilor nu numai la lumina lanternelor, în piaţă, ori prin declaraţii în străinătate, ci şi la lumina zilei, în Parlament, încălcând grosolan obligaţiile constituţionale pentru care este plătit şi i se asigură o viaţă de lux. În loc să medieze, să aducă pace şi echilibru în societate, el ne anunţă cu sictir că „Asta este situatia, unii multumiţi, unii nemultumiti!“. Ca şi cum ar spune cui nu-i convine, să plece...

Pornirile sale extremiste şi de incultură politică rezultă şi din viziunea idilică pe care o dă unei imagini care a avut consecinţe dramatice asupra Ucrainei. „Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei, cu telefoanele iluminate, cred că o ştiti cu toţii, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic“, spune, la limita iresponsabilităţii, acest personaj. Luminiţele acelea sunt patentate pe Maidan, în Kiev, acum patru ani. Ele au adus beznă. De la acele luminiţe a pornit lovitura de stat împotriva preşedintelui ales democratic şi instalarea la putere a unei hunte inconştiente, care avea să fie rejectată din politică, dar, din păcate, prea târziu.

Gaşca lui Iatseniuk comisese ireparabilul, apucase să desfiinţeze drepturile minorităţii ruse (ca şi ale românilor) din Ucraina şi să provoace ruperea Crimeii. Acesta este simbolul de lumină pe care Iohannis îl laudă acum în faţa naţiunii române!.

O altă ispravă. Mutilarea copiilor obligaţi să poarte pancarte despre corupţie, să recite propoziţii despre coduri penale, corupţie şi altele asemenea poate fi un gest de incoştienţă al părinţilor. Dar, ca târârea copiilor în mizeria părinţilor să fie lăudată de ditamai şeful statului este un gest de o iresponsabilitate impardonabilă. „Îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii in Piata Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie!“ este fraza de pomină rostită de acest personaj.

Aici nu este vorba despre o abatere morală, ci de o infracţiune pedepsită de lege. Art. 27, alin. (4) din Legea nr. 272/2004 scrie negru pe alb: „Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea si îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/ instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice“. Va face cumva procuratura nişte dosare penale şi pentru încălcarea grosolană a acestei legi, prin acţiuni de mutilare a vieţii unor copii nevinovaţi?

Ambele episoade – invocarea luminiţelor care amintesc de Maidan-ul dezastrrului ucrainian şi lăudarea părinţilor care comit o gravă infracţiune, ducându-şi copiii în nişte locuri şi situaţii unde n-au ce căuta şi unde legea le interzice – arată precaritatea culturii politice a celui care ocupă funcţia de preşedinte. O lipsă de cultură compensată de o ranchiună şi îngâmfare care nu se bazează pe nimic. Din păcate, luminiţele de pe maidan nu pot lumina şi mintea.

Iar lecţia de Drept constituţional primită astăzi de la CCR este o palmă ruşinoasă pe care acest personaj, dimpreună cu CSM-ul său cu tot, o vor purta multă vreme.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

17 noiembrie 2017

AZI Piaţa ştirilor de azi

DUMINICĂ, 19 NOIEMBRIE. Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 octombrie 2017 este programată, duminică, 19 noiembrie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. [ Citeste mai departe ]

17 noiembrie 2017

AZI Prin Lume

STARE DE ALERTĂ. Echipele de salvare continuă să caute şase persoane dispărute după ploile abundente care au afectat miercuri localităţile Nea Peramos şi Mandra, din regiunea Attica, situate la 50 de kilometri de Atena, şi care au provocat deocamdată 16 morţi şi 23 de răniţi, potrivit pompierilor citaţi de EFE. Bilanţul indică şi apoape 420 de sinistraţi. [ Citeste mai departe ]

17 noiembrie 2017

AZI Stat de drept

9 PERSOANE ARESTATE PENTRU ÎNŞELĂCIUNE ŞI ŞANTAJ. Nouă persoane, au fost reţinute, astăzi, de procurorii anticorupţie din Constanţa pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, înşelăciune şi evaziune fiscală. [ Citeste mai departe ]

17 noiembrie 2017

AZI În cultură

Veritabil brand de ţară românească, Dinu Lipatti a fost, în trecerea sa meteorică prin această lume, un geniu al muzicii din toate timpurile, iar fascinaţia înregistrărilor sale creşte necontenit. [ Citeste mai departe ]

17 noiembrie 2017

AZI Prin ţară

MÂNCĂRURI TRADIŢIONALE DIN CARNE DE OAIE. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla sâmbătă, la Sibiu pentru a fi alături de caravana Campaniei naţionale de informare şi promovare „Alege oaia!”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă un copil răpus de rujeolă

Încă un copil răpus de rujeolă

Un copil de un an şi o lună, din judeţul Ialomiţa, nevaccinat, a murit din cauza complicaţiilor... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

După 10 luni din 2017, livrările de autovehicule noi au avansat cu 10,9%.

După 10 luni din 2017, livrările de autovehicule noi au avansat cu 10,9%.

Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

La muncă, nu pe Facebook

La muncă, nu pe Facebook

Angajaţii Primăriei Darabani, judeţul Botoşani, nu mai au acces la reţelele de socializare, după... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Autodenunţ

Autodenunţ

Mult iubită şi stimată Codruţa Kovesi, [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ucigaşul dragonului - Leif G.W.Persson

Inspectorul Evert Bäckström este creaţia antipatică, dar incontestabil de strălucită şi amuzantă a lui Leif G.W. Persson: un poliţist memorabil, mizantrop, lipsit de etică şi arogant, care poate transformă o scenă a crimei într-o comedie neagră, având grijă să enerveze pe aproape toată lumea.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scuze prezentate pentru un tren plecat mai devreme cu 20 de secunde

Scuze prezentate pentru un tren plecat mai devreme cu 20 de secunde

O companie feroviară din Japonia şi-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promiţătoare,... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress