Editoriale AZI

A fi sau a nu fi Frunză

27 martie 2018  12:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
A fi sau a nu fi Frunză

„Hamlet” este o provocare pentru toţi regizorii, din toată istoria teatrului.  Maestrul Victor Ioan Frunză nu se putea eschiva de la această tentaţie şi a pus în scenă piesa shakespeariană la Teatrul Metropolis. Pentru regizor şi trupa sa, reuniţi într-un corpus artistic fidelizat reciproc, în zeci de spectacole memorabile, montarea lui „Hamlet” nu era o chestiune de capriciu, ci devenise una de responsabilitate. Dar provocările nu erau deloc simple.

Mai întâi, piesa ca atare este înconjurată de o aură sacrosantă, pentru care orice atingere nepotrivită putea avea efectul unei blasfemii. (Se întâmplă şi la case mai mari: „Am avut o adevărată cădere cu piesa «Macbeth». A fost vina mea, pentru că am geometrizat decorul şi prin regie am eliminat aburul şi fumuriul spectacolului. Am greşit. Spectatorii au huiduit”, spunea peste ani marele regizor Liviu Ciulei, despre un eşec celebru în epocă).

Apoi, bibliografia regizorală impresionantă a montărilor acestei capodopere, care au creat tot atâţia Hamlet câte puneri de scenă s-au putut imagina, creează dificultăţi reale în găsi o nişă de originalitate în construirea rolului central.

În plus, maestrul Frunză trebuia să realizeze o punte de comunicare între două lumi: pe de o parte, cea a publicului actual, dinamic, „tehnologizat”, grăbit şi predispus mai degrabă spre tabieturi moderniste decât spre reflecţii existenţiale; pe de altă parte, era lumea de valori, personaje şi întâmplări reunite  într-o tragedie grea şi apăsătoare, cu o puternică încărcătură moralizatoare, ce trebuia redată spectatorilor în aliniamentele sale esenţiale.

În sfârşit, mai era şi o provocare care ţinea  de identitatea artistică a „spectacolelor Frunză”. Se putea înscrie „Hamlet” într-o astfel de pecete stilistică, construită cu migală de filigran, în atâţia ani de carieră regizorală? Altfel spus, întrebarea de neocolit care se punea în legătură cu acest spectacol era despre a fi sau a nu fi „marca Frunză”.

Spectacolul trece cu bine toate aceste probe. Plasarea acţiunii în anii 1960 rezolvă dintr-o abilă mişcare problema adresabilităţii către un public căruia îi este mai comod să rămână contemporan cu propriul timp decât să se transpună în cel al personajelor. Prezenţa pe fundal a unui televizor tip Cosmos, pe care rulau  scene de la înmormântarea regelui unei ţări, alternând cu ştirile zilei ori cu secvenţe de desene animate, sugerează că suntem părtaşi la o tragedie  petrecută aievea, în direct şi la oră de vârf. Accentele de modernitate sunt dozate cu multă atenţie, atât cât să facă recognoscibile la timpul prezent  trăsăturile caracteriale ale unor personaje  medievale. Coperta de deschidere şi de închidere a spectacolului - un discurs avertisment al lui Horatio - întăreşte mesajul de actualitate al piesei.

Eram prizonierii unui anume Hamlet, cel care a traversat decenii de punere în scenă ca fiind  „prinţul trist al Danemarcei”. Frunză schimbă registrul şi face din Hamlet un luptător. Nu lamentări, ci hotărâre, nu lacrimi, ci spirit energic, nu tristeţe, ci bătălie cruntă pentru adevăr. Declicul în atitudinea prinţului îl produce întâlnirea cu fantoma tatălui său, care-i mărturiseşte că a murit nu muşcat de şarpe, ci  otrăvit în somn de propriul frate, Claudius, cel care avea să-i preia tronul, nevasta şi puterea. Celebra întrebare care-l mistuie pe Hamlet - şi care, peste secole,  a ajuns la metafizică – are, de fapt, cel mai fizic sens cu putinţă - şi anume  dacă unchiul Claudius este sau nu este ucigaşul tatălui său. Pentru că tânărul prinţ are, totuşi, o îndoială: dar dacă fantoma care i s-a arătat într-o noapte este o întruchipare a diavolului, care-l împinge spre răzbunări păcătoase?

Toată piesa este subordonată căutării răspunsului la această interogaţie răscolitoare. Spre a-l obţine, Hamlet îmbracă haina nebuniei, care-i dădea mai multă libertate de mişcare şi îl făcea mai de neluat în serios de noua sa familie incestuoasă, în care fratele tatălui devenise soţul mamei. Ipostazele personajului, care-şi urmează planul raţional sub camuflajul unei minţi rătăcite, îl obligă pe Adrian Huţuleac să deseneze cu atenţie graniţa dintre cele două feluri de a se manifesta. Misiune deosebit de grea, în condiţiile unui dinamism al situaţiilor pline de neprevăzut. Dedublarea îi permite tânărului prinţ să afle adevărul.  El adaptează  repertoriul unei trupe nomade de tragedieni, pe care-i pune să joace în faţa lui Claudius şi a curtenilor săi o scenă aidoma celei în care ar fi fost ucis tatăl său. Reprezentaţia a fost acceptată de rege ca un hatâr făcut nebuniei lui Hamlet, pentru ca, în final,  soluţia „reconstituirii” să se dovedească a fi cheia lucidă a întregii tragedii. Claudius nu suportă să-şi revadă cu propriii ochi crima pe care a comis-o, explodează şi Hamlet obţine astfel răspunsul: to be!

În „Hamlet” se regăsesc liniile de esenţă care dau originalitatea oricărui spectacol powered by Frunză: actualitatea viziunii regizorale, accent pe claritatea mesajelor, transformarea fiecărui personaj într-un arhetip prin potenţarea dirijată a  calităţilor actorilor, găsirea unor particule de minereu artistic acolo unde părea a fi doar un maldăr de steril. Sub acest ultim aspect,  rămâne antologică, de pildă, scena groparilor, în care Adrian Nicolae – în tandem cu „ajutorul” său, Nicolae Parpală - luminează un întreg univers uman doar prin gestică şi câteva replici, rostite în stilul său inimitabil. Prestaţia groparilor dă viaţă şi energie unei scene – înmormântarea Opheliei – care, în 9 din 10 alte versiuni scenice, ne făcea probabil să umblăm după batiste. În acelaşi sens al exploatării la detaliu a fiecărui rol,  memorabile sunt şi prestaţiile lui Carol Ionescu şi Voicu Aaniţei, care fac din două personaje secundare  - Rosencrantz şi Guildenstern – emblema unei tipologii nebănuite.

Decorul şi costumele concepute, ca în toate spectacolele Frunză, de Adriana Grand, completează sensurile estetice ale întregii viziuni regizorale, haina întărind profilul personajelor, într-o scenografie bogată în semnificaţii de sine stătătoare. Punerea în scenă este rodul maturizării artistice a unei echipe care s-a cristalizat în ani de muncă în comun, toţi fiind umăr lângă umăr şi minte lângă minte în finisarea fiecărei montări. În mod concret, de data aceasta, pe lângă rolurile în piesă, Adrian Nicolae a realizat dramaturgia spectacolului, Andrei Huţuleac - conceptul şi montajul video, George Costin - regia scenelor de luptă dintre Hamlet şi Laertes.

Muzica live, nelipsită în spectacolele Frunză,  este aleasă de Tibor Cari ca un contrapunct al momentelor de tensiune ale piesei, susţinut de vocile remarcabile ale Monicăi Odagiu şi Andrei Stănculescu.

Generaţia – promoţia, clasa – de actori cu care maestrul Victor Ioan Frunză lucrează de ani de zile a ajuns la un excepţional nivel de expresivitate. Este o reală încântare să vezi cum aceeaşi trupă trece, de pildă,  de la Titanic vals la Hamlet – spectacole vecine de stagiune - cu o uşurinţă care este posibilă numai datorită  talentului, inteligenţei artistice şi nivelului intelectual al actorilor (unii având, „în particular”, preocupări literare şi publicistice remarcabile). În „Hamlet”, George Costin nu putea fi decât un Claudius dominator şi viclean, Mirela Zeţa e făcută, parcă, pentru rolul Gertrudei, Nicoleta Hâncu excelează în scena de nebunie a Opheliei, Sorin Miron, în fruntea tragedienilor oraşului, lasă, după scena reconstituirii, o dâră adâncă şi persistentă în aerul spectacolului. Alin Florea (Polonius) şi Alexandru Pavel (fantoma defunctului rege) dau relief personajelor în cheia unor prestaţii limpezi.

Toţi membrii echipei Frunză merită felicitaţi că şi-au  asumat acest proiect de vârf al oricărui teatru,  reuşind să atingă o nouă culme a carierei lor. Succesul le este explicabil prin aceea că au făcut corp comun cu toate provocările unui asemenea spectacol, aşa cum alpinistul face cu muntele în timpul escaladării. Pentru că numai astfel îl poate învinge.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

17 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

MANIFESTĂRI ÎN COMUNITĂŢILE DE ROMI. Senatul a adoptat, astăzi, cu 83 de voturi „pentru”, un proiect legislative prin care se instituie ziua de 16 iunie drept Ziua limbii romani. La această dată se vor organiza anual manifestări culturale în localităţile în care există comunităţi de romi. Proiectul merge mai departe la Camera Deputaţilor, care este for decizional. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Prin Lume

MINISTRUL GREC DE EXTERNE ŞI-A DAT DEMISIA. Ministrul grec de Externe, Nikos Kotzias, şi-a prezentat, astăzi, demisia, după o dispută cu colegii de guvernare în legătură cu acordul recent privind redenumirea statului Macedonia, potrivit AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Stat de drept

VICTOR CIORBEA ESTE ÎN VACANŢĂ. Parchetul General a sesizat Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de urgenţă prin care au fost modificate legile justiţiei, cerând instituţiei să atace actul normativ la Curtea Constituţională (CCR). Este a treia cerere pe această temă adresată astăzi lui Victor Ciorbea. Solicitări similare au făcut USR şi PNL. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI În cultură

DRACULA FILM FESTIVAL. Timp de cinci zile, pasionaţii de filme horror şi fantasy vor putea să vadă cele mai noi şi apreciate filme de gen, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Dracula Film Festival, care are loc între 17 şi 21 octombrie, în Braşov, la Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria şi Cinema One. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Prin ţară

VINDEAU NICOTINĂ ÎN STARE PURĂ. Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat, astăzi, 14 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Alba, Bihor şi Maramureş, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de substanţe şi produse toxice, conform Poliţiei Române. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Vânzările Dacia au scăzut, în septembrie, dar au crescut, la nouă luni

Vânzările Dacia au scăzut, în septembrie, dar au crescut, la nouă luni

Conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările de autoturisme Dacia... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Agatha Christie - Crime cu monogramă - Sophie Hannah

Aflat într-o cafenea londoneză, Hercule Poirot ascultă confesiunea unei femei care îi mărturiseşte că va fi ucisă, implorându-l să nu-i găsească asasinul şi să nu-l pedepsească. În aceeaşi seară, Poirot află că trei oaspeţi ai luxosului hotel Bloxham au fost omorâţi, în gură fiecărei victime fiind găsit câte un buton cu monogramă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress