Bani & Afaceri AZI

PSD-ALDE îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat

25 iunie 2019  12:00| Bani & Afaceri | Economie
PSD-ALDE îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat, ieri, că a ajuns la un consens cu premierul Dăncilă pentru reînnoirea mandatului guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

„Discuţia pe care am avut-o cu doamna prim-ministru ne-a dus la concluzia că vom merge pe reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu, deci, are susţinerea noastră, iar, în viitorul Consiliu de administraţie, conform ponderii actuale în Parlament, PSD va avea patru locuri şi ALDE un loc, două locuri va avea PNL şi un loc USR. 

E foarte posibil ca, în urma deciziei pe care PSD o va lua - dar nu vreau să vorbesc în locul lor - să găsim o soluţie pentru includerea în consiliul de administraţie şi a UDMR“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Săptămâna viitoare, Parlamentul intră în sesiune extraordinară pentru votarea noului Consiliu de administrație al BNR.

Mugur Isărescu este guvernator BNR, din septembrie 1990, cu o pauză de un an în 2000, când a fost premier, fiind cel mai longeviv șef al unei bănci centrale. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Colecţionarul Daea

Colecţionarul Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că nu îi îngheaţă „nici picioarele, nici... [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACTRIŢA A MURIT MARŢI, LA VÂRSTA DE 90 DE ANI. Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Tamara Buciuceanu-Botez va fi depus, joi, la ora 13.00, la Teatrul Bulandra - Sala „Toma Caragiu”, a anunţat instituţia de cultură. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Prin Lume

ACORD, NU ARMISTIŢIU. Vicepreședintele american SUA, Mike Pence, a anunțat, în Turcia, că autoritățile de la Ankara au acceptat o încetare a focului în nordul Siriei, pentru a permite retragerea milițiilor kurde. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Stat de drept

MAI MULTE CERERI DEPUSE LA DOSAR. Liviu Dragnea a depus la Curtea de Apel Bucureşti, prin avocat, o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în dosarul în care fostul lider al social-democraţilor contestă noua conducere a PSD, stabilită la Congresul din 29 iunie. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI În cultură

La Teatrul „Davila”. Într-o altă-ntâlnire tradițională cu montările de studio și cu formele noi de exprimare a lor. A douăzeci și treia, în cronologie. La Pitești și Curtea de Argeș. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Prin ţară

VA FI DISTRUS ÎNTR-UN POLIGON SPECIALIZAT. Un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în comuna Aninoasa, în timpul lucrărilor de asfaltare a unei străzi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Fonduri europene pentru monumente UNESCO

Fonduri europene pentru monumente UNESCO

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara are în intenţie să acceseze fonduri pentru conservarea şi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România a cheltuit 14,7 miliarde de lei pentru protecţia mediului

România a cheltuit 14,7 miliarde de lei pentru protecţia mediului

Cheltuielile pentru protecţia mediului au însumat, în 2018, 14,7 miliarde lei, reprezentând circa... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Practic, ceea ce urmează să se întâmple joi poate fi sintetizat printr-o zicală strămoșească:... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Amplă descoperire în Luxor

Amplă descoperire în Luxor

Arheologii din Egipt au descoperit alte 20 de sarcofage din lemn în apropiere de oraşul antic... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Ajutor inestimabil pentru bolnavii din Arad

Ajutor inestimabil pentru bolnavii din Arad

O delegaţie a Crucii Roşii Italiene a ajuns la Bucureşti cu un camion de materiale... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress