Europa Centrală şi de Est s-a bucurat de o activitate economică îmbunătăţită în ultimii ani, mai ales în 2017, când creşterea medie a PIB al regiunii a ajuns la 4,5%, cea mai mare din 2008 încoace. Mediul de afaceri favorabil din 2017 nu a fost suficient pentru a determina o îmbunătăţire a situaţiilor legate de lichidităţile companiilor, potrivit unui studiu Coface.
Astfel, numărul insolvenţelor a crescut cu 6,4%, în 2017, ceea ce înseamnă o inversare a tendinţei din ultimii ani, când a existat o scădere de 6%, în 2016, după un declin de 14%, în 2015. O altă schimbare a fost că, în 2017, mai multe ţări au fost afectate de o creştere a insolvenţelor. În cursul anului, nouă state (Croaţia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Rusia, Serbia şi Slovenia) au raportat un volum mai ridicat al insolvenţelor, în timp ce doar cinci au înregistrat o scădere (Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Slovacia şi Ucraina).
Defalcarea regională arată o mare varietate a dinamicii, de la o scădere a insolvenţelor de 27,1%, în Slovacia, şi una de 26%, în Cehia, la creşteri de 2,4%, în Estonia, şi de 2,5%, în România, şi chiar de 40,1%, în Croaţia. Ţările au menţionat câteva motive comune pentru deteriorarea lichidităţilor companiilor, ceea ce a dus, în unele cazuri, la insolvenţe.
Dificultatea în ocuparea posturilor vacante a devenit un obstacol major pentru companiile din Europa Centrală şi de Est în activitatea şi potenţiala lor extindere. Companiile au raportat mai frecvent această problemă decât nesiguranţa legată de cererea pentru produsele şi serviciile lor, conform sondajelor Eurostat. În concluzie, accelerarea economică nu este singurul factor care afectează lichiditatea sectorului de afaceri a regiunii.
Pentru 2018 şi 2019, Coface prognozează creşteri continue ale numărului de insolvenţe în regiune. Acest lucru confirmă sfârşitul unui ciclu economic în Europa Centrală şi de Est. În 2018, creşterea numărului mediu al insolvenţelor ar putea fi de 10,4%. Potrivit Coface, Polonia este de aşteptat să aibă o creştere a insolvenţelor companiilor şi a procedurilor de restructurare cu 20,2%. Serbia şi Slovacia, pe de altă parte, vor experimenta o contracţie a numărului acestora.
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
În iunie 1940, naziştii au ocupat Franţa, distrugând şi reordonând din temelii mecanismele vieţii cotidiene. Când li se smulg din mâini frâiele propriei existenţe, când sunt împinşi spre un exod neaşteptat, când nimic nu-i mai poate ajuta să controleze împrejurările în care se găsesc, oamenii îşi dezvăluie adevărata natură, laşităţile ascunse, lăcomia sau generozitatea, altruismul, solidaritatea sau forţa sufletească pe care nici măcar nu şi le bănuiau.
[ Vezi toate ]