Bani & Afaceri AZI

CNSM semnalează vulnerabilităţi la creditare

13 octombrie 2017  14:15| Bani & Afaceri | Economie
CNSM semnalează vulnerabilităţi la creditare

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), din care fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului, atrage atenţia că, la nivel sectorial, se menţin semnalele care indică acumularea de vulnerabilităţi privind creditarea populaţiei, pragul de alertă fiind depăşit pentru al şaselea trimestru consecutiv în cazul creditelor ipotecare, în timp ce îndatorarea totală, care cuprinde sectorul companiilor nefinanciare şi sectorul populaţiei, continuă să se menţină sub pragul de alertă

În acest context, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială recomandă Băncii Naţionale, în calitate de autoritate competentă, menţinerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituţii de credit la zero la sută, nivel implementat începând cu 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea evoluţiilor privind îndatorarea sectorului populaţiei.

O altă vulnerabilitate evidenţiată de analiştii Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială la adresa stabilităţii financiare se referă la creşterea îndatorării populaţiei, ce poate avea efecte negative importante, atât asupra sistemului financiar, cât şi asupra creşterii economice viitoare.

Pe 9 octombrie, a avut loc a treia şedinţă a CNSM, în cadrul căreia, au fost adoptate două regulamente referitoare la metodologia şi procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital şi la regulile de organizare şi funcţionare ale CNSM. De asemenea, au fost discutate rezultatele analizelor periodice de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital şi de identificare a instituţiilor de credit de importanţă sistemică pe date aferente anului 2017, împreună cu măsurile care se impun în conformitate cu prevederile cadrului european şi naţional aplicabil.

Următoarea şedinţă este planificată a avea loc pe 11 decembrie 2017.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2

23 februarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PROCESIUNE RELIGIOASĂ. Traficul rutier va fi restricţionat temporar, sâmbătă şi duminică, pe mai multe străzi din Capitală cu ocazia desfăşurării unei manifestări cultural-religioase. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin Lume

MEMBRII PARTIDULUI ALEG DACĂ SĂ INTRE LA GUVERNARE CU CONSERVATORII ANGELEI MERKEL. O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Stat de drept

SUPERIMUNITATEA JUDECĂTORILOR CCR. PNL şi USR au sesizat, astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, care instituie un regim de superimunitate membrilor Curţii Constituţionale. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI În cultură

SIMFONIE PE DOUĂ VOCI PRINCIPALE – VIOLONCEL ŞI VIOLĂ. Astăzi, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Naţională prezintă o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote şi a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu acelaşi nume. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin ţară

A DAT FOC UNEI BUCĂŢI DE BRÂNZĂ TOPITĂ ÎMBIBATĂ CU SPIRT. Un elev din clasa a 9-a de la un liceu din Galaţi a ajuns la spital cu arsuri pe mâini şi abdomen în urma unui experiment nereuşit. Adolescentul a aprins o bucată de brânză topită îmbibată cu spirt, iar flacăra l-a ars pe aproximativ 25 la sută din corp, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

52 de victime ale gripei

52 de victime ale gripei

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, astăzi, că alte două persoane, doi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Şapte din 10 români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar peste o treime alocă între 5 şi... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Submarinul galben

Submarinul galben

Dintre multele „perle” lansate cu prilejul audierii candidaţilor la funcţiile de miniştri în cel... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

N sau M (Tommy şi Tuppence) - Agatha Christie

În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce raidurile Forţelor Aeriene încearcă să ţină piept atacurilor Luftwaffe, Anglia se confruntă cu o ameninţare şi mai înspăimântătoare: inamicii din interior – nazişti care pozează în cetăţeni englezi oneşti.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

O scrisoare semnată de toţi cei patru membri ai trupei The Beatles va fi vândută, sâmbătă, la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent, dar şi renunţarea la gustările de după cină şi evitarea meselor târzii ar... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress