Bani & Afaceri AZI

CE consideră că iniţiativele legislative ale Guvernului şi Parlametului au pus sub presiune stabilitatea financiară

06 iunie 2019  13:15| Bani & Afaceri | Economie
CE consideră că iniţiativele legislative ale Guvernului şi Parlametului au pus sub presiune stabilitatea financiară

Comisia Europeană a prezentat, ieri, recomandările specifice de ţară pentru 2019, avertizând că stabilitatea financiară din România a fost din nou sub presiune în 2018, din cauza unor iniţiative legislative ale Guvernului şi Parlamentului, după ani de eforturi continue de consolidare a sectorului financiar.

Potrivit CE, taxa pe activele bancare adoptată de Guvern printr-o OUG, la sfârşitul lunii decembrie 2018, fără o evaluare a impactului sau consultatea tuturor celor implicaţi, a provocat temeri semnificative legate de impactul său negativ asupra situaţiei prudenţiale a băncilor, a realizării politicii monetare şi până la creşterea investiţiilor şi a economiei.

Modul în care a fost adoptată legislaţia şi provizioanele cerute au avut un efect negativ semnificativ asupra cursului de schimb valutar, a capacităţii Guvernului de a se împrumuta de pe piaţă şi a percepţiei asupra riscurilor operaţionale. Deşi unele aspecte controversate ale taxei au fost amendate în martie 2019, modificările au fost realizate tot printr-o OUG, fără o evaluare a impactului.

Deşi au fost eliminate prevederile cele mai contestate, noua formulare a taxei ar putea distorsiona încurajarea creditării, ceea ce ar putea avea ca rezultat alocarea incorectă a împrumuturilor către economie. Potenţialele implicaţii ale acestor modificări pentru transmiterea politicii monetare ar trebui evaluate. Unele iniţiative legislative adoptate de Parlament la sfârşitul lunii decembrie 2018, deşi declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională în martie 2019, au pus presiuni suplimentare asupra sectorului bancar din România şi au consolidat percepţia generală a unui cadru legislativ impredictibil. Experienţele din trecut ne arată că astfel de iniţiative ar putea fi din nou puse în discuţie de legislativ. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
O DEMONSTRAŢIE PUBLICĂ VA AVEA LOC PE 26 IULIE. Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE AMERICAN A FOST IRONIZAT LA MONTREAL. Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat afirmaţiile făcute de Donald Trump la adresa a 4 parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept „inacceptabile”, fără a menţiona explicit numele preşedintelui american. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Stat de drept

CRISTINA TARCEA A CONTESTAT CANDIDATURA. Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [ Citeste mai departe ]

18 iulie 2019

AZI În cultură

PESTE 1.300.000 DE EURO STRÂNŞI DE-A LUNGUL TIMPULUI. Concertul Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive şi de succes evenimente de strângere de fonduri din România, îi va aduce pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, pe soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin ţară

DECORUL ÎNSUMEAZĂ PESTE 30 DE CAMIOANE. Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

La nivelul Uniunii Europene, România a avut cel mai mare deficit guvernamental raportat la PIB,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca de luni sistemul informatic al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress