Bani & Afaceri AZI

Băncile șterg datoriile unor debitori aflați în situații foarte dificile

16 ianuarie 2020  17:15| Bani & Afaceri | Economie
Băncile șterg datoriile unor debitori aflați în situații foarte dificile

În cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), au fost rezolvate cele mai importante cazuri, din punct de vedere valoric, din istoria concilierii dintre consumatori și bănci, în România. 

Un consumator din București a obținut ștergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 de euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB. 

În acest caz, banca a acceptat ștergerea întregii datorii pe care consumatorul o mai avea de achitat. Același lucru s-a întâmplat și într-un alt caz social, din Oradea, pentru care aceeași bancă a șters suma de 51.930 de franci elvețieni.

Ambele cazuri depășesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmației.

În primele zile ale acestui an, aceeași bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor consumatori care aveau cazuri sociale dificile:

Astfel, banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru B.I din București. Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de euro către consumator. Pentru aceeași persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei. 

Într-un alt caz, din București, suma remisă consumatorului V. M. pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei.

“În mai puțin de un an, precedentul record valoric a fost depășit de două ori în cadrul Centrului. Chiar dacă rezultatul concilierii ne bucură, vorbim de cazuri sociale dificile, prin care nimeni nu și-ar dori să treacă. Suntem nevoiți să remarcăm că majoritaea băncilor comerciale sunt dispuse să sprijine consumatorii aflați în dificultate și înțeleg nevoia reală de negociere a contractelor în care situația financiară a partenerilor s-a înrăutățit. Nu în ultimul rând, observăm că mesajele pe care CSALB le-a transmis băncilor și IFN-urilor în anul 2019, de a intra mai des în conciliere cu consumatorii și de a fi mai flexibile în negocieri, dau rezultatele pe care piața bancară și consumatorii le așteptau“, a declarat Alexandru Păunescu, președinte al Colegiului de Coordonare CSALB. 

În ultimii 3 ani și jumătate, peste 1.400 de români și-au rezolvat problemele cu băncile și IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obținută în urma negocierilor depășește 2 milioane de euro. Anul trecut, consumatorii au trimis peste 2.100 de cereri în care solicită intrarea în negociere cu instituțiile financiar-bancare, față de 1.293 de cereri trimise în tot anul 2018. Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

CRITERII DURE DE ACREDITARE PENTRU POSESORII DE DIPLOME. Ministerul Sănătăţii din Israel a decis să recunoască diplomele absolvenţilor Facultăţii de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, lucru care le oferă tinerilor medici dreptul de a profesa în această ţară în urma examenului de rezidenţiat, informează un comunicat de presă. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

MARE PROIECT UNIFICATOR. Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi-a anunţat intenţia de a candida încă o dată la preşedinţia Franţei la următoarele alegeri ce se vor desfăşura în 2022. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU LUARE DE MITĂ ŞI TRAFIC DE INFLUENŢĂ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu să primească banii şi lingourile de aur depuse drept cauţiune la DNA, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI În cultură

OBIECT DE VALOARE ŞI DE PARADĂ. Un topor ce ar putea fi din perioada eneolitică, de acum circa 6.000 ani, a fost găsit, cu ajutorul detectorului de metale, de Marius Irimia, un pietrean pasionat de descoperirea artefactelor. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

TUR VIRTUAL LA 360 DE GRADE. Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat, anul trecut, încasări în valoare de 1,6 milioane de euro, monumentul istoric medieval fiind vizitat de peste 400.000 de turişti, relevă datele Primăriei municipiului Hunedoara. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Echipa de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Anul trecut, numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Suntem  proștii lor!

PUNCTUL PE Y: Suntem proștii lor!

Oare cât de proști ne cred aceste persoane care ne conduc, încât să își permită să joace o... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Prima apariţie publică după 18 luni

Prima apariţie publică după 18 luni

Cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato a anunţat că va susţine un recital la ediţia de anul acesta a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Echipamente medicale în valoare de 110.000 euro au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress