Bani & Afaceri AZI

ANAF poate procesa toate declaraţiile fiscale obligatorii, inclusiv Formularul 600

11 ianuarie 2018  15:00| Bani & Afaceri | Economie
ANAF poate procesa toate declaraţiile fiscale obligatorii, inclusiv Formularul 600

Potrivit ANAF, 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia de a depune, până pe 31 ianuarie 2018, Formularul 600 în vederea determinării contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Prin comparaţie, în 2017, numai în cazul Formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate în România”, ANAF a procesat documentele aferente depuse de 515.845 de contribuabili.

Formularul 600, reprezentând „Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, este prevăzut prin OP ANAF nr. 4140/2017 elaborat în baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.

De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care, în anul fiscal precedent, au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS şi CASS se datorează astfel:

- CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele, în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de

impunere (pentru anul fiscal 2018, salariul minim brut este de 1.900 lei);

- CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri, în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau

venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

De la 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 lei în 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe ţară.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puţin egale cu plafoanele minime menţionate. Persoanele fizice care obţin venituri sub plafon nu au obligaţia depunerii declaraţiei, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are în vedere continuitatea contributivităţii persoanelor fizice în sistemul de asigurări de pensii şi de sănătate.

La nivelul ANAF, au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare în vederea asigurării realizării procesului de depunere şi prelucrare facilă şi rapidă a Formularului 600.

În acest sens, contribuabilii au la dispoziţie şi posibilitatea transmiterii acestui formular fără a se deplasa la sediile ANAF, prin poştă cu confirmare de primire, urmând ca, din 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis şi în format electronic, de pe portalul www.anaf.ro.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2
VREME CAPRICIOASĂ PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUNII. De mâine, ploile se vor extinde pe tot teritoriul ţării, însă temperaturile rămân cele normale pentru această perioadă. Vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii, anunţă meteorologii. [ Citeste mai departe ]

17 iulie 2018

AZI Prin Lume

AR PUTEA DEVENI PARTID ÎN TOAMNĂ. Fostul lider catalan Carles Puigdemont, aflat în prezent în exil în Germania, succesorul său, Quim Torra, şi militantul catalan Jordi Sanchez, actualmente în detenţie pentru rolul său în referendumul privind autodeterminarea Cataloniei, au fondat o nouă mişcare separatistă. [ Citeste mai departe ]

17 iulie 2018

AZI Stat de drept

INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE. Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, în dosarul în care a fost pus sub urmărire penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Acesta a refuzat să dea declaraţii la intrarea în instituţie. [ Citeste mai departe ]

17 iulie 2018

AZI În cultură

„RETROcedări OWR”. Documentare incluse în selecţia celei de a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Documentare şi Drepturile Omului vor fi prezentate, în iulie şi august, de One World România în cadrul programului „RETROcedări OWR”. [ Citeste mai departe ]

17 iulie 2018

AZI Prin ţară

A CONDUS BĂUT ŞI FĂRĂ PERMIS. O tânără în vârstă de 18 ani, din Craiova, a murit, în noaptea de luni spre marţi, într-un accident provocat de un tânăr în vârstă de 16 ani, care conducea maşina deşi era băut şi nu avea permis. Fata era în maşină, împreună cu şoferul şi alte două persoane, ceilalţi fiind răniţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

România, pentru a doua oară la Jocurile Invictus

România, pentru a doua oară la Jocurile Invictus

România va participa la Jocurile Invictus, ce se vor desfăşura între 20 şi 27 octombrie, în... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Optimism pe piaţa auto din Europa

Optimism pe piaţa auto din Europa

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au crescut cu 5,1%, în iunie... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„Cinci ani, o lună şi 24 de zile” - thriller în regia Codruţei

„Cinci ani, o lună şi 24 de zile” - thriller în regia Codruţei

Cinci ani o lună şi 24 de zile a durat mandatul Codruţei Kovesi în fruntea parchetului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Marele Experiment - Jeffrey Eugenides

Un poet ratat pune la cale escrocheria menită să îi asigure o viaţă liniştită într-un paradis fiscal. O elevă de liceu încearcă să se sustragă căsătoriei aranjate de familia ei de imigranţi. O femeie de carieră la patruzeci de ani care îşi doreşte cu disperare un copil, organizează o „petrecere de inseminare”, unde bărbaţii sunt încurajaţi să doneze spermă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Staţii de metrou din Paris redenumite pentru a celebra victoria de la Campionatul Mondial

Staţii de metrou din Paris redenumite pentru a celebra victoria de la Campionatul Mondial

RATP a schimbat pe termen limitat denumirile a şase staţii de metrou din Paris, în cinstea... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress